Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, vineri, la Botoşani, că nu se impune amânarea alegerilor parlamentare din 6 decembrie, întrucât ”momentul votului este unul dintre cele mai securizate momente”.
Tătaru spune că un adevărat pericol pot fi petrecerile de după alegeri.
„Nu ştiu dacă o zi de alegeri, 6 decembrie, este momentul care va decide cum va merge această pandemie şi nu ştiu ce va fi în martie sau aprilie, unde vrem unii dintre noi să ducem aceste alegeri. Momentul votului este unul dintre cele mai securizate momente, la fel cum au fost şi alegerile locale. Ce facem noi după vot, cât de tare ne bucurăm în seara de după, câte zile vrem să sărbătorim după, asta poate fi într-adevăr un pericol„, a afirmat Tătaru.
Ministrul a precizat totodată că în campania de dinaintea alegerilor au fost reglementate niște reguli care vor trebui respectate.