Marilena Mardare, directorul Liceului Pedagogic: Nu ştiu ce s-a încercat prin aceste controale ale prefectului în şcoli

Marilena Mardare, directorul Liceului Pedagogic
Marilena Mardare, directorul Liceului Pedagogic

Directorii de şcoli nu văd rostul controlului dictat şi realizat de Instituţia Prefectului în unităţi. Marilena Mardare, directorul Liceului Teoretic „Nicolae Iorga” din Botoşani, a declarat că echipa de control trimisă în teren de prefectul Cristian Roman, pentru a verifica modul cum se realizează fondul de salarii în unităţile de învăţământ, nu ştia cum se calculează de fapt acest fond.

Era o echipă formată din angajaţi ai Prefecturii, care nu ştia cum se calculează fondul de salarii. Problema salarizării în învăţământul botoşănean a fost cunoscută din luna ianuarie, când directorii, împreună cu reprezentanţii Primăriei şi reprezentanţii Inspectoratului Şcolar, au fost invitaţi la o şedinţă în care li s-a comunicat faptul că tot fondul de salarii pentru sistemul bugetar din judeţul Botoşani a fost adoptat cu 30% în minus şi ca atare problema era cunoscută. Nu ştiu ce s-a încercat prin aceste controale ale prefectului, care au venit în şcoli. Am întrebat care este rolul acestor controale şi mi s-a spus că Prefectura are această obligaţie a negocierii conflictelor de muncă. Eu nu ştiu ce conflict de muncă poate să fie cu noi, cu instituţiile de învăţământ, atâta timp cât nu de noi depinde bugetul respectiv, ci de Primărie„, a precizat Marilena Mardare.

Acesta susţine că fondul de salarii în învăţământ se calculează la costul per elev şi că anul acesta costul standard a scăzut cu 15% comparativ cu anul trecut. Controalele în şcoli, la ordinul prefectului Cristian Roman, au început în urmă de mai bine de o săptămână, după ce profesorii au refuzat să mai intre la ore pe fondul neplăţii salariilor. Rezultatul acestui control va fi făcut public.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *