Se schimbă protocolul de naștere pentru gravidele suspecte sau confirmate cu COVID-19. Proiectul urmează să stabilească clar cum se fac testările, când este posibilă interacțiunea dintre mamă și nou-născut și în ce condiții se poate face alăptarea. De exemplu, mamele și bebelușii care au contactat infecția nu vor mai fi separați pentru 14 zile după naștere.
„Protocolul din martie 2020 prevedea separarea mamei de nou-născut pentru aproximativ 14 zile, până când are două teste negative. Sunt foarte așteptate aceste modificări pentru că au existat cazuri de mame infectate care au fost despărțite de bebelușii lor timp de 55 de zile care ne-au declarat la Asociația SAMAS: „Am ajuns acasă și bebelușul meu era deja mare, avea două luni”, a declarat Eli Roman, ambasador Asociatia SAMAS Sanatate pentru Mame si Sugari, într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS.
În cazul mamelor infectate asimptomatice, nou-născutul va fi testat la 24 de ore de la naștere. Dacă rezultatul este pozitiv, atunci copilul rămâne internat la Terapie Intensivă Neonatală și este retestat la 48 de ore. Dacă este negativ, bebelușul poate fi alăptat de către mamă.
În plus, copiii cu simptome de Covid vor interacționa cu mama lor prin apel video, cu ajutorul personalului medical.
„Mamele și bebelușii infectați, dar asimptomatici, se vor putea externa la 72 de ore de la naștere, urmând să intre in izolare la domiciliu”, a mai spus Eli Roman.
Potrivit protocolului, în cazul mamelor infectate care au simptome, nou-născutul va fi testat în primele 24 de ore de viață, iar dacă rezultatul este negativ, copilul rămâne izolat în incubator și va putea fi alimentat de către personalul medical cu lapte matern.
Dacă mama este în stare critică, atunci nou-născutul va fi hrănit cu formulă de lapte praf corespunzătoare vârstei. Modificarea protocolului a fost cerută de la începutul pandemiei de mai multe asociații.
Proiectul este în faza consultării publice și validării de către specialiștii Direcției de Asistență Medicală și poate suferi modificări.
Sursa: RealitateaTV