Un bărbat de 54 de ani din comuna Mileanca a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani, după ce s-a intoxicat cu ciuperci.
Botoșăneanul a găsit o mâncărică din ciupercile culese din pădure, însă, la scurt timp după ce a mâncat, a început să se simtă rău. A apelat la o rudă de-a sa, care l-a transportat de urgență la spital, acolo unde a fost supus unui tratament de specialitate.
„Starea pacientului s-a agravat într-un timp foarte scurt. Valorile la analize scădeau în permanenţăe. Tensiunea a scăzut rapid şi a fost nevoie inclusiv de tratament cu atropină. După aplicarea protocolului specific acesta a fost stabilizat”, a declarat un medic de la Unitatea de Primiri Urgențe.
Intoxicaţia acută cu ciuperci are un caracter sezonier şi coincide cu recoltarea ciupercilor în perioada de primăvară şi toamnă. Tipurile de ciuperci care pot provoca intoxicaţii sunt: Amanita pantherina, Amanita muscaria, Inocybe, Agaricus xanthodermus, Boletus satanas, Entoloma lividum, Clavaria, Russula emetica, Hypholomyces