Soția lui George, tânărul înjunghiat la Botoșani, povestește, cu ochii în lacrimi, cum a rămas copilul ei fără tată

Foto: Observatornews

Un copil a rămas fără tată după un atac sângeros care a avut loc noaptea trecută. Alţi doi tineri se află în stare gravă la spital. Cei trei au mers să convingă o fată să renunţe la relaţia pe care o avea cu un bărbat de 29 de ani. Acesta din urmă nu a stat prea mult pe gânduri şi i-a atacat cu un cuţit, scrie Observatornews.ro.

Soția lui George: Am zis să ne ducem acolo să o luam pe sora mea acasă.

Decizia i-a fost fatală lui George. Imediat ce au ajuns la casa agresorului, acesta s-a năpustit asupra lor cu o ploaie de lovituri de cuţit. Tragedia s-ar fi produs dintr-o confuzie.

Soția lui George: Poate au crezut că noi ne ducem să îl batem și a ieșit înfuriat din casă cu cuțitul, nu a mai stat la discuții. El se mai certase cu cineva si ii astepta pe aceia ca sa ii bata.

Cu ultimele puteri, tinerii au încercat să scape.

Imediat după atac, cei trei tineri s-au urcat în maşină. La volan se afla tânărul de 22 de ani, cel mai grav rănit dintre toţi. A pierdut controlul volanului după câteva sute de metri şi a intrat cu maşina în această fântână. Tot de aici a fost preluat si de echipajele de prim ajutor care insa nu l-au mai putut salva.

George a murit la spital. Avea un băieţel de nici măcar un an, care nu va mai apuca să-şi cunoască tatăl.

FOTO El este autorul crimei de la Frumușica. A ucis un om, iar pe alți doi i-a băgat în spital

Mătușa lui George: Foarte cuminte, foarte ascultator. Nu iti iesea din cuvant daca ii spuneai sa faca ceva.

Ceilalţi doi tineri din Deleni, judeţul Iaşi, care îl însoţeau pe George, se luptă acum pentru viaţa lor. Agresorul de 29 de ani riscă ani grei de închisoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *