Un accident rutier a avut loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea suceveană Ipotești. Un autoturism s-a răsturnat pe cupolă, pe raza localității Ipotești, cu două victime încarcerate.
Au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.
După ce au fost extrase din mașină, cele două victime (bărbați), una – conștientă și cooperantă, cea de-a doua – inconștientă, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava. Polițiștii urmează să stabilească cum s-a produs accidentul.