Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a anunțat lansarea unei licitații pentru cumpărarea de tablete pentru elevii care, din cauza pandemiei de COVID-19, sunt nevoiți să facă învățământ on-line.
Numărul tabletelor cumpărate este însă foate mic în comparație cu nevoile elevilor, în condițiile în care peste 12.000 de elevi au nevoie de astfel de sisteme de învățare, iar Inspectoratul Școlar cumpără doar 3.105 bucăți.
„Conform HG nr. 756 din 10 septembrie 2020, privind aprobarea Programului național “Educația în siguranță“, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani propune achiziționarea de tablete pentru uz școlar, pentru unitățile din învățământul preuniversitar Botoșani. Autoritatea contractantă realizează aceasta procedura de atribuire a contractului de furnizare tablete, necesare în vederea asigurării activităților didactice în cadrul unităților de învățământ preuniversitar din județul Botoșani, tablete pentru uz școlar in cantitate de 3105 bucăți”, se arată în anunțul de lansare a licitației.
Valoarea totală estimată a tabletelor este de 2,5 milioane de lei.