Alianța USR PLUS Botoșani a depus, joi, la Biroul Electoral, dosarele candidaților pentru Parlamentul României. Liderul USR Botoșani, Andrei Drancă, a spus că lista cuprinde „oameni onești și competenți, din toate colțurile județului, din toate categoriile profesionale”.
„Ne dorim o Românie fără hoție, o Românie fără penali în funcții publice, fără pensii speciale, și în primul rând ne dorim ca județul Botoșani să aibă parte de o dezvoltare pe partea de infrastructură mai ales că tot a fost în ceață în ultimul timp”, a declarat Andrei Drancă.
Primul pe listă la Camera Deputaților este liderul USR Botoșani, Andrei Drancă, iar primul la Senat este Tudor Sîrbu, membru, de asemenea, al USR Botoșani.
Camera Deputaților:
1. Andrei Drancă (USR Botoșani)
2. Cristina Lăcătușu (USR Botoșani)
3. Magda Oleniuc (PLUS Botoșani)
4. Ciprian Grigoraș (USR Darabani)
5. Eusebiu Iftode (USR Flămânzi)
6. Liute Bogdan (PLUS Botoșani)
7. Hudișteanu Paul (USR Havârna)
8. Zacretchi Sergiu (USR Botoșani)
Senat:
1. Tudor Sîrbu (USR Botoșani)
2. Cristi Cîmpanu (USR Albești)
3. Doru Burlacu (USR Botoșani)
4. Simona Petrovici (USR Văculești)
6. Simona Hudisteanu (USR Havărna)