Se dau 2.000 de lei de persoană. Cine va primi mai mulți bani la salariu

Proiectul de lege a trecut deja de Parlament și așteaptă doar promulgarea din partea președintelui Klaus Iohannis. Banii vin în plus față de salariu și sunt considerați stimulent de risc în contextul pandemiei de coronavirus.

Camera Deputaţilor a adoptat săptămâna trecută proiectul de lege pentru acordarea unui stimulent de risc personalului din învăţământ în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea noului coronavirus. Astfel, profesorii ar putea primi un stimulent de risc pentru COVID-19, în valoare de 2.000 de lei, dacă proiectul de lege va fi promulgat de preşedintele Klaus Iohannis, scrie Capital.ro.

Sindicatele din învățământ consideră că acest stimulent este unul binevenit și vor fi primite de cadrele didactice doar pentru orele în care aceștia stau față în față cu elevii, nu și dacă se intră în scenariul roșu.

„Profesorii sunt în prima linie şi merită aceşti bani. Este un ajutor similar celui primit de medici care au totuşi şi echipamente de protecţie. Profesorii au numai o mască. Trebuie precizat că aceste sume vor fi primite de cadrele didactice numai pentru orele în care acestea stau cu elevii faţă în faţă, nu şi atunci când se intră în scenariul roşu, cu ore în regim online”, spune Simion Hăncescu, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, după cum transmite Adevărul.

Liderul sindical susţine că dascălii nu dispun de echipamente de protecţie care să-i ferescă de o eventuală infectare şi că aceştia îşi cumpără singuri până şi măştile de protecţie.

„Şi oficiali ai Guvernului au declarat că profesorii au intrat în linia întâi, în această perioadă, şi vedem ce se întâmplă în aceste zile. Sunt multe cadre didactice care s-au infectat cu noul coronavirus. Din păcate, pentru cadrele didactice nu s-au găsit fonduri pentru a le cumpăra echipamente de protecţie. Conform legii, angajatorul trebuie să ofere echipamente de protecţie pentru desfăşurarea activităţii în bune condiţii, însă, în acest moment, cadrele didactice sunt nevoite să le cumpere din banii lor. Pe de altă parte, nici echipamente pentru predarea online nu există. Sunt foarte mulţi profesori care nu au laptopuri sau alte echipamente pentru predarea online, iar această sumă le-ar fi de ajutor pentru achiziţionarea echipamentelor. Sperăm să nu fie sesizată Curtea Constituţională”, a precizat Simion Hăncescu.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, consideră că acest stimulent de risc este practic o recunoaştere a pericolelor prin care trec profesorii în contextul epidemiei.

„Copiii sunt asimptomatici, iar boala poate veni de oriunde. Chiar Organizaţia Mondială a Sănătăţii îi consideră pe cei din învâţământ ca fiind în categoria cu cel mai mare rist de infectare”, a spus Marius Nistor.

Proiect cu „iz populist”

Pe de altă parte, sociologul Gelu Duminică consideră că acest proiect de lege are „un profund iz populist” și consideră că este mai degrabă „o măsură electorală”. Acesta precizează că o astfel de lege ar putea, la fel ca cea referitoare la mărirea pensiilor, să arunce bugetul în aer.

„Este un proiect de lege cu un profund iz populist. De fapt, e o măsură electorală pentru că, sunt convins, pe iniţiatori îi interesează prea puţin de soarta profesorilor. Însă trebuie să ne gândim că o astfel de lege, la fel ca şi cea cu creşterea pensiilor, poate arunca bugetul în aer. Subliniez, o astfel de lege poate afecta grav bugetul şi aşa «zdenţuit» de pandemie, poate «amaneta» chiar şi viitorul copiilor, pentru că ei vor achita aceste facturi. În plus, vom avea un precedent periculos dacă se aprobă aceste sporuri pentru profesori. De ce să nu beneficieze şi şoferii mijloacelor de trasport în comun, cei de la relaţii publice, de la paşapoate sau evidenţa populaţiei? De ce să nu aibă astfel de sporuri chiar şi poliţiştii? Şi uite aşa se poate porni un tăvălug extrem de periculos pentru economia ţării”, a precizat Gelu Duminică.

One thought on “Se dau 2.000 de lei de persoană. Cine va primi mai mulți bani la salariu

  1. Dar stimabile domn președinte, polițiștii, jandarmii, pompierii nu s în prima linie, ei ce muncesc poate mai mult de 8 ore pe zi, nu 4 ore ca profesorii. Mai luați pulsul strazii nu doar dați la profesori că le ati dat destul iar elevii majoritatea sunt mediocrii datorita unui oarecare dezinteres profesoral. Asta nu vedeți?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *