Opt persoane, între care un copil, au fost rănite într-un accident produs sâmbătă dimineaţă pe drumul naţional 7, în judeţul Argeş. Un autocar în care se aflau 30 de pasageri şi o dubă în care se aflau şapte persoane s-au ciocnit puternic.
Toate cele 8 victime, respectiv şapte adulţi şi un copil, au suferit zgârieturi, traumatisme cranio-cerebrale şi faciale minore, au primit ingrijiri medicale şi au fost transportate la spital.
Polițiștii urmează să stabilească circumstanțele producerii accidentului.