Botoșaniul va avea stație de monitorizare a aerului, fiind inclus în Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA), care se va extinde cu 17 noi staţii, printr-o investiţie în valoare de 81 de milioane de lei. Anunțul a fost făcut, marți, într-o conferință de presă, de ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe. El susține că din cele 81 de milioane de lei, 74 de milioane de lei vor fi fonduri europene nerambursabile, iar banii ajung prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, Axa prioritară 4.
„Am anunţat în urmă cu câteva săptămâni că vom investi foarte mult în această perioadă în tot ce înseamnă monitorizarea calităţii aerului. Am spus atunci că vom creşte cu 40% punctele de monitorizare din cadrul Reţelei Naţionale de Calitate a Aerului, care astăzi funcţionează cu 148 de staţii, şi, prin investiţiile pe care le facem fie din fondurile nerambursabile sau cele guvernamentale vom reuşi să adăugăm încă 60 de noi staţii. 17 din cele 60 de staţii noi vor fi finanţate prin fonduri europene, respectiv prin contractul pe care astăzi cu domnul ministru Marcel Boloş îl semnăm. Aceste staţii vor ajunge în judeţele Alba, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Harghita, Mehedinţi, Olt, Prahova, Sibiu, Tulcea, Vaslui şi Vrancea. Vom schimba modul de funcţionare cu 180 de grade privind calitatea aerului în România”, a precizat ministrul.