Accident la Botoșani! Un șofer a intrat cu mașina într-un parapet

accident masina distrus dupa ce a lovit un parapet - botosani
foto arhiva

Un șofer s-a urcat beat criță la volan și a intrat cu mașina într-un parapet. Accidentul a fost anunțat prin apel 112 și a avut loc pe raza localității Orășeni Vale. Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit că un bărbat de 52 de ani din municipiul Botoșani, în timp ce conducea autoturismul pe drumul județean DJ 208 C, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un parapet de protecție aflat pe sensul opus de mers. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.

Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 ”În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *