Un bărbat de 47 de ani, din comuna botoșăneană Corini, a avut nevoie de îngrijiri medicale, luni, în urma unui accident de muncă care a avut loc în județul Suceava. Marian B., în timp ce efectua lucrări de amenajare la
rețeaua de canalizare a comunei Iaslovăț, a alunecat în canalul săpat pentru țeava de canalizare. La fața locului s-a prezentat și un echipaj de ambulanță care i-a acordat primul ajutor.
Botoșăneanul este angajat al unei firmei care se ocupă de lucrările la rețeaua de canalizare a localității Iaslovăț.
Inspectorii muncii au fost anunțați cu privire la accidentul de muncă. Totodată, polițiștii fac cercetări pentru „neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „vătămare corporală din culpă”.