Un accident rutier a avut loc, sâmbătă, pe raza localității sucevene Vicovu de Jos, cu două autoturisme implicate.
Două persoane (un bărbat și o femeie), conștiente și cooperante, au fost transportate la Centrul de Primiri Urgențe Rădăuți. O a treia persoană, implicată în eveniment, a refuzat transportul la spital.
În urma coliziunii, una dintre mașini a ricoșat pe calea ferată, iar pompierii au anunțat regulatorul CFR. După ce polițiștii au finalizat măsurătorile specifice, cu ajutorul unui tractor, s-a îndepartat autoturismul și s-a eliberat zona.
Au intervenit pompierii militari de la Garda de Intervenție Vicovu de Sus, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.