Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de inundații pentru județul Botoșani.
Potrivit hidrologilor, în intervalul 8 octombrie, ora 10:00 – 9 octombrie, ora 14:00, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe râul Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval intrarea în ţară (judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi).
De asemenea, se vor semnala fenomene de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare în intervalul în intervalul 8 octombrie ora 12:00 – 8 octombrie ora 24:00 pe unele râuri mici din judeţele: Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi.