Un primar din județul Botoșani se poate lăuda că este cel mai longeviv edil. Viorel Atomei, din comuna Hudești, a obținut al optulea mandat la primărie, la alegerile locale trecute. Nu a avut mari emoții în privința rezultatelor pentru că, spune el, aproape tot ce a promis că va face de-a lungul mandatelor, a făcut.
„Eu am făcut cam 70-80% din tot ceea ce am spus și ei au încredere în mine. Pe om îl poți minți o dată, dar după aceea nu mai ține minciuna”, a declarat, pentru BotoșaniNews, Viorel Atomei.
Acesta recunoaște că a contat foarte mult și echipa pe care a avut-o alături și l-a ajutat în implementarea proiectelor inițiate.
„Dacă ai echipă bună și în Consiliul Local, faci lucruri bune. Eu mă așteptam să ies primar, la Consiliul Local aveam emoții, dar a fost bine până la urmă. Pentru mine e ceva de rutină, știu exact ce am de făcut, am 32 de ani de administrație”, ne-a spus Atomei.
Primul mandat de primar l-a obținut pe când avea doar 29 de ani. Acum, la 59 de ani se bucură în continuare de încrederea locuitorilor comunei. Viorel Atomei susține că este foarte important că îi cunoaște pe oameni și îi lasă și pe ei, la rândul lor, să îl cunoască pentru că „la alegerile locale de regulă ei votează omul”.
„Trebuie să fii alături de ei și la bine și la greu”, ne-a mărturisit primarul.
Viorel Atomei face parte din PSD. Comuna Hudești este printre cele mai mari din județul Botoșani, având aproximativ 6.200 de locuitori.