În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului Botoșani, au fost desfăşurate acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean. Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului Covid 19. Au fost verificate 82 de obiective, precum și 118 mijloace de transport.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 48 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 21.000 de lei, 29 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.
”Recomandăm cetățenilor să respecte în continuare normelor de igienă și de conduită sanitară, măsurile de distanțare fizică şi să poarte masca de protecţie, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur. Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus”, a precizat Delia Nenișcu.