Trei tineri din comuna Prăjeni au fost condamnați la închisoare cu executare, pentru furturi din magazine. Marius Marian Crauciuc, de 25 de ani, a primit doi ani și șase luni închisoare, Andrei Constantin Crauciuc, de 22 de ani, a primit doi ani, două luni și 20 de zile de închisoare și Gabriel Andrei Balan, de 18 ani, a primit măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pe o durată de doi ani. Decizia a fost dată deJudecătoria Hârlău, dar nu este definitivă.
„Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în noaptea de 5 spre 6 iulie a.c., cei trei tineri s-ar fi deplasat cu un autoturism pe raza comunei Fântânele, iar având feţele acoperite cu măşti, ar fi deconectat sistemele de supraveghere video şi alarmare de la trei magazine din comună, ar fi pătruns prin efracţie în interiorul acestora și ar fi sustras bani și bunuri (telefoane mobile, cartele telefonice reîncărcabile, țigări, produse alimentare), cauzând un prejudiciu total de aproximativ 11.500 de lei”, se arată în comunicatul Poliției ieșene.