Cosmin Andrei este primarul municipiului Botoșani. Acesta a primit procesul verbal prin care a fost declarat primar al municipiului Botoșani. Membrii Biroului Electoral Municipal (BEM) s-au reunit într-o ședință pentru a întocmi procesul verbal final, după ce instanțele de judecată au suspendat renumărarea voturilor.
Reprezentantul PNL în BEM a depus o contestație prin care a solicitat ca să nu se încheie procesele verbale până săptămâna viitoare, când instanța de judecată se va pronunța pe fondul proceselor deschide de PSD ca urmare a deciziilor BEM a renumăra voturile, dar aceasta a fost respinsă.
„Am primit procesul verbal prin care am fost declarat primar al mun. Botoșani. Reprezentantul nostru în Biroul Electoral Municipal a fost doamna avocat Paula Cojocariu Berențan, căreia îi mulțumesc pentru bătălia acerbă pe care a dus-o în vederea respectării și aplicării legii. Voința dumneavoastră, a alegătorilor, a fost respectată”, a spus Cosmin Andrei.
Sa speram ca nu vor fi inca 4 ani pierduti pentru Botosani, asa cum au fost cei sub mandatul lui Portariuc. Ne vom apropia cu mare viteza de Alexandria si Vaslui si vom adanci prapastia ce ne desparte de orasele civilizate ale tarii. Cat despre „respectarea vointei botosanenilor”, am mari indoieli, avand in vedere furturile de voturi pe care pzd l-a practicat la scara intregii tari, inclusiv in Botosani. Eu nu-l consider pe Andrei ca fiind primarul meu, ci doar unul care a uzurpat aceasta functie. In consecinta, increderea mea in el este zero. Only time will tell…