Adolescentul de 17 ani, din Bodeasa, care și-a înjunghiat un coleg de liceu de 15 ani, ar fi recurs la acest gest din cauza unei fete. Eduard Petrișor C. a avut o relație cu o fată de 15 ani, de la același liceu, din Săveni, dar s-au despărțit, iar fata a început o relație cu un băiat de aceeași vârstă cu ea. Acest lucru l-a nemulțumit pe adolescentul de 17 ani, care a încercat să se împace cu ea și văzând că nu există nicio șansă, a luat un cuțit și l-a înjunghiat pe rivalul său.
Tribunalul Botoșani a admis, joi, propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani de arestare preventivă pentru 30 de zile a atacatorului. Acesta și-a înjunghiat victima de cinci ori. Băiatul de 15 ani se deplasa catre Liceul ”Dr. Ciucă” din Săveni, iar la un moment dat s-a intalnit cu adolescentul de 17 ani, Eduard C., care i-ar fi adresat injurii si i-ar fi aplicat cinci lovituri cu un cuțit, in zona hemitoracelui si bazinului.