Încă o clasă de la un liceu din județul Botoșani a fost închisă din cauza virusului COVID-19. Este vorba despre o clasă a XI-a de la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Flămânzi, unde un elev de 16 ani a fost diagnosticat cu virusul respectiv.
Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoșani, după apariția acestui caz s-a declanșat o anchetă epidemiologică, iar colegii băiatului au fost trimiși acasă, fiind în izolare. Aceștia vor face cursurile online.
Clase au mai fost închise, din cauza apariției cazurilor de COVID-19, la Liceul cu Program Sportiv și Școala nr. 7.
Încă o clasă de la o școală din Botoșani, închisă din cauza COVID-19. Un elev de opt ani a fost infectat cu coronavirus