Un accident rutier cu cinci victime a avut loc, joi, pe drumul Botoșani- Iași. Evenimentul rutier a avut loc pe Drumul European E58, în dreptul localității Războieni, comuna Ion Neculce, județul Iași. La sosirea forțelor profesioniste la locul intervenției, a fost constatată avarierea a două autoturisme și un tir, în care erau 5 victime, din care una inconștientă. Este vorba despre un bărbat de aproximativ 40 ani.
Victimelor li s-a acordat primul ajutor medical la locul intervenției, ulterior victima inconștientă și o femeie cu atac de panică au fost transportate la spital de către un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Iași și EPA al Secției de Pompieri Târgu Frumos. Polițiștii fac cercetări în acest caz.