O copilă de 13 ani, de la Școala nr. 11, din Botoșani, a fost bătută de patru colege de clasă. Incidentul a avut loc miercuri seară, după ce fetele au plecat de la cursuri. Cu câțiva metri înainte de a ajunge acasă, pe strada Casin, colegele s-au năpustit asupra ei și au început să o lovească și să o tragă de păr, le-a povestit tânăra părinților.
„A urmărit-o pe stradă până aproape de casă cu încă 3- 4 colege. A durut-o foarte tare în piept, dar a îngrijit-o soția, care este asistentă medicală. Avea părul smuls din cap”, ne-a povestit tatăl victimei.
Se pare că totul ar fi pornit de la un conflict în sala de clasă. Victima i-ar fi spus unei fete „să nu se mai dea mare, că oricum nu are ce să îi facă”, iar agresoarea, ca să îi demonstreze contrariul, ar mai fi luat câteva colege și au tăbărât toate peste ea.
„Soția a vorbit cu diriginta și i-a spus că este în afara școlii și nu are ce să le facă, mai sunt și fete de astea de bani gata care sunt mai presus de toate”, ne-a dezvăluit tatăl copilei.
Părinții fetei au anunțat Poliția și totodată fac demersurile necesare pentru a-și muta copila din clasa respectivă. Aceștia se tem pentru siguranța ei, mai ales că fetele ar fi amenințat-o că acesta este doar începutul.