Activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice din unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare, se suspendă în perioada 25 – 29 septembrie 2010, anunță Inspectoratul Școlar Județeam. Aceasta se va desfășura exclusiv în sistem on-line, în zilele de vineri 25 septembrie, luni 28 septembrie și marți 29 septembrie. Această decizie a fost aprobată de ministrul educației și cercetării, Monica Anisie, printr-un ordin transmis spre publicare în Monitorul Oficial, în urma Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 46/2020, se arată într-un comunicat al IȘJ Botoșani.
În această perioadă, activitățile didactice în unitățile de învățământ aflate în situația mai sus menționată se vor realiza conform metodologiei privind desfăşurarea activităţilor didactice prin intermediul tehnologiei şi al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, aprobată prin OMEC 5545/2020.
În județul Botoșani sunt 258 de unități de învățământ în care sunt organizate secții de votare, dintr-un total de 482.
Procesul instructiv-educativ, „față în față” va fi reluat în data de 30 septembrie, conform scenariilor aprobate de către Comitetul Județean Botoșani pentru Situații de Urgență, cu respectarea tuturor condițiilor de siguranță și igienă sanitară, se mai precizează în comunicatul IȘJ Botoșani.