Situație de tot râsul la Botoșani. Trei femei au fost prinse băute la volan, după ce au fost trase pe dreapta.
În noaptea de 19 spre 20 septembrie, polițiștii rutieri au organizat o acțiune pe raza municipiului pentru prevenirea și combaterea acccidentelor rutiere care au ca principală cauză consumul de băuturi alcoolice.
”Cu ocazia acțiunii au fost constate si aplicate două sancțiuni contravenționale pentru conducere sub influența alcoolului, respectiv 0,17 si 0, 20 mg/l in aerul expirat și, de asemenea a fost constată o infracțiune de conducere sub influența alcoolului, de 0, 81 mg/l alcool pur in aerul expirat. Toate abaterile au fost comise de conducători auto de sex feminin”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Botoșani.