O tânără de 20 de ani, din Botoșani, studentă în anul II la Medicină Generală, reușește să creeze adevărate opere de artă. Alice Colescu studiază în cadrul Universității “Gr.T.Popa” Iași, dar pasiunea sa rămâne pictura. Despre Botoșani, Alice spune că este „un oraș mic însă cochet, cu o încărcătură istorică și culturală semnificativă, înnobilată de nume precum Mihai Eminescu, George Enescu, Ștefan Luchian, Nicolae Iorga, Leon Dănăilă”.
Alice se consideră o fire optimistă, mereu gata de noi provocări. În perioada în care era elevă a Liceului de Artă din Botoșani, a descoperit și pasiunea pentru chimie prin participarea și obținerea locului 2 la concursul național “Magda Petrovanu”.
„Acea experiență a marcat momentul în care am știut sigur ce profesie îmi doream să urmez, și anume medicina. Deși practic arta de la vârsta de 4 ani, am ales ca acesta să rămână la stadiul de pasiune, transferându-mă la un profil real, și anume științe ale naturii”, spune Alice.
Botoșăneanca reușește să ajungă la un echilibru între cele două pasiuni ale sale: știința și arta.
„Cele două au în comun răbdarea, atenția la detalii, consolidarea unui spirit de observație mai acut, dar mai ales iubirea devotată, mai presus de sine. În ceea ce privește sursa mea de inspirație, acum câțiva ani am dat peste un interviu al savantului Albert Einstein iar cuvintele lui încă îmi răsună în urechi: “După ce ai dobândit un nivel înalt de măiestrie tehnică, ştiinţa şi arta tind să se contopească în estetică, plasticitate şi formă. Marii savanţi sunt în egală măsură artişti.”. Pictura în ulei cât și grafica mă ajută să privesc lumea în detaliu- de la umbre, lumini, culori, linii. Aceste calități mă vor ajuta pe viitor la nivel profesional dându-mi posiblitatea de a mă conecta și de a comunica cu pacienții, în marea lor varietate”, a mai spus, pentru Societatea Studenților Mediciniști din Iași, tânăra artistă.