Un bărbat din Botoșani a comis mai multe infracțiuni la regimul rutier și a fost arestat. La data de 17 septembrie 2020, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui bărbat de 39 de ani, din municipiul Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și refuz de prelevare de mostre biologice de sânge.
Potrivit polițiștilor, bărbatul a condus un autoturism pe raza municipiului Dorohoi, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și cu o alcoolemie de 0, 76 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Mai mult de atât, bărbatul nu a oprit la semnalele polițiștilor rutieri, fiind urmărit de către aceștia cu autospeciala de poliție având semnalele luminoase și acustice în funcțiune. Ulterior, conducătorul auto a abandonat autoturismul, încercând să se sustragă cercetărilor, însă a fost imobilizat și încătușat de către polițiști, apoi condus la sediul poliției.
”Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora să se dipună măsuri conform prevederilor legale”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.