Un tânăr de 21 de ani a ajuns la spital în urma unui accident stupid, care a avut loc pe strada Tudor Vladimirescu din muicipiul Botoșani. Marți, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada amintită a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești. Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit că, un tânăr de 21 de ani din municipiul Botoșani, în calitate de conducător auto, în timp ce se afla oprit regulamentar pe strada Tudor Vladimirescu, nu se asigură la deschiderea portierei stânga față, împrejurare în care îl acroșează pe un alt tânăr de 21 de ani, care se deplasa regulamentar pe bicicletă. În urma impactului victima a suferit leziuni, fiind preluată de un echipaj de ambulanță și transportată la o unitate spitalicească.
”Atât conducătorul auto cât și victima au fost testați alcoolscopic rezultatele fiind negative. În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.