Suntem la jumătatea campaniei pentru alegerile locale. Suntem prezenți în tot județul, am luat comunele și satele la rând. Am colindat județul în lung și în lat, de la Hudești la Hlipiceni, de la Tudora la Darabani, de la Dersca la Ripiceni, am vorbit cu oamenii despre planul nostru pentru județul Botoșani și localitățile lui. Ducem mesajul nostru în tot judeţul. Oamenii vor să-i judece ei singuri pe cei care le cer votul, iar asta facem noi, potrivit unui comunicat al USR PLUS.
Oamenii sunt bucuroşi să stea de vorbă cu noi. Ne bucură şi pe noi reacţiile lor. Ne dau speranţe pentru viitor. O singură concluzie peste tot, şi în oraşe şi in sate, oamenii s-au săturat de vechii politicieni, nu-i mai vor. Toţi speră într-o schimbare.Primim mesaje de la oameni: „Ne-am săturat. Copiii ne pleacă din țară. Cineva trebuie să facă ceva pentru că nu se mai poate așa. Suntem scârbiţi de politicienii vechi şi de minciunile lor”.
Județele cele mai sărace din țară sunt conduse de 30 de ani de PSD, Botoşaniul e unul dintre ele. Oamenii din județul Botoșani, de fapt, trei opțiuni: fie pleacă, fie aleg să depindă de banii veniți de la stat și care sunt controlați de PSD, fie muncesc la negru.Botoșaniul NU este un județ sărac. Este un județ cu oameni săraci ținuți așa de o caracatiță de hoție, corupție și nepotism care a căpușat instituțiile statului la toate nivelurile. Sărăcia din Botoșani este de fapt consecința lipsei de alternative. Sărăcia este adânc înrădăcinată pentru că se fură. Nu avem spitale moderne pentru că se fură. Nu avem infrastructură pentru că se fură. Nu avem educație de calitate pentru că se fură. Se fură ca în codru în toate domeniile vitale pentru sănătatea județului. De noi depinde să facem o schimbare. În fiecare dintre noi e puterea să rupem cercul vicios care ne ține județul în subdezvoltare de 30 de ani. Impostura, corupția și hoția celor aflați la în administrația locală ne-au adus aici. Din toamnă avem o șansă. Alianța USR PLUS este pregătită să guverneze la nivel central și local.
Sursa: comunicat USR PLUS