„Împreună cu echipa de specialiști în sănătate și cu toți consilierii județeni am pregătit cel mai mare program pentru realizarea de investiții în infrastructura medicală din Botoșani. Vom continua toate obiectivele din domeniul sanitar pe care le-a început echipa PSD la Consiliul Județean și care au fost susținute de Guvernarea social-democrată, prin Programul „Sănătate pentru Botoșani”. Acest lucru înseamnă, că vom achiziționa aparatură medicală avansată pentru toate secțiile interioare și exterioare de la Spitalul Mavromati și vom finaliza reabilitarea clădirilor pentru secțiile de Pediatrie, Obstetrică-Ginecologie, Urgențe și Ambulatoriul de zi”, a declarat Doina Federovici.
În Guvernarea PSD au fost investiții în sistemul de sănătate botoșănean de 9 milioane de euro pentru un spital nou, amenajarea și dotarea a 13 dispensare medicale, achiziția a 27 de ambulanțe și aparatură pentru investigații medicale, Computer Tomograf și RMN, precum și echipamente medicale pentru blocurile operatorii.
În același timp s-a început dotarea și modernizarea Ambulatoriul de specialitate și spitalizare de zi de la Spitalul Județean și Ambulatoriului secției Pediatrie și secției Obstetrică-Ginecologie.
În prezent Consiliul Județean Botoșani are în desfășurare proiectul pentru modernizarea, extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean.
Spitalul Municipal de Boli Cronice și Îngrijiri Paliative din municipiul Botoșani a fost construit ca urmare a unei investiții de 3,8 milioane de euro, realizată prin Compania Națională de Investiții.
„Am discutat cu Doina Federovici și am prevăzut în programul pentru Consiliul Județean și achiziționarea de mamografe și ecografe digitale pentru depistarea cancerului la sân și a cancerului de col uterin la femei. Totodată, am prevăzut creșterea calității serviciilor medicale prin oferirea condițiilor optime de tratament, cazare și masă și modernizarea saloanelor secțiilor interioare și exterioare de la Spitalul Mavromati. În același timp, am decis că trebuie să ne implicăm în suplimentarea posturilor pentru doctori și asistenți medicali pentru specializările deficitare la nivel de județ. A fost un început bun majorarea salariilor celor 4.500 de cadre medicale din Botoșani, care a avut loc în Guvernarea PSD, dar avem nevoie să creștem numărul de medici și asistenți medicali în județul nostru”, a declarat Ramona Guraliuc, medic primar, medic șef la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Mavromati, candidat pe lista de consilieri județeni din partea PSD.
Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – ORG. JUD. BOTOȘANI
Ce sa continue? Macaleti care este tot PSD nu a facut nimic si acum iese la pensie.Deci ciuma rosie trebuie sa dispara….Daca facea ceva Macaleti avea ce sa continue,dar asa sa continue la ea acasa.