Zilele și săptămânile din urmă ne-au arătat tuturor, din păcate, cât de departe suntem de a putea purta la nivelul comunității o dezbatere normală, firească, constructivă, pentru cetățeni și pentru oraș, susține primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur.
”Sunt dezamăgit că mulți politicieni nu înțeleg competiția electorală ca pe un prilej de a-și pune capacitățile, expertiza, ideile și soluțiile în slujba Botoșaniului și botoșănenilor. În afara unor idei generale lipsite de orice conținut concret, pe modelul celebru ”să fie bine, ca să nu fie rău”, energiile celor mai mulți dintre candidați se canalizează exclusiv pe defăimarea adversarilor. Sunt unul dintre cei care cred că, într-o societate normală, echilibrată, matură, ar fi firesc ca politicienii să concureze în a propune soluții concrete realiste, credibile, ingenioase, realizabile cu resursele de care dispunem, pentru binele comunității. În loc de asta, constatăm că o majoritate a celor înscriși în cursa electorală preferă să arate cu degetul spre orice descoperă sau inventează a fi rău la ceilalți competitori, pe care îi percep pur și simplu ca pe niște ”adversari” sau chiar ”dușmani”. Este o atmosferă din care nu are nimeni de câștigat și, în nici un caz, nu au ce câștiga botoșănenii. Goana pentru voturi, firească până la un punct într-o societate democratică, ar trebui să însemne o competiție între idei de valoare, pozitive, constructive, puse în slujba cetățenilor și urbei. A te încăpățâna să rămâi în logica strâmbă în care în orice campanie electorală nu trebuie să demonstrezi că tu ești un candidat mai valoros, ci că toți ceilalți sunt mai răi decât tine este profund anormal și păgubos”, a completat Flutur.
Primarul municipiului Botoșani este convins că o majoritate a comunității noastre simte nevoia unei altfel de politici, bazate pe soluții, pe fapte, nu pe denigrarea adversarilor.
”Mă străduiesc în acest context să ignor toate atacurile suburbane, necivilizate, mincinoase și jignitoare la care sunt supus în această perioadă și să continui să expun doar realizările pe care le-am înregistrat împreună de-a lungul timpului, precum și viziunea și proiectele privind dezvoltarea în următorii ani a municipiului Botoșani. Încerc să ofer astfel un exemplu și celorlalți candidați, care alunecă mult prea ușor spre o campanie construită pe proliferarea de mizerii la adresa concurenților lor. Stimați contracandidați, haideți să concurăm pentru a fi sau a deveni preferații electoratului botoșănean cu mijloace curate, la vedere, expunând ceea ce putem oferi fiecare dintre noi pentru comunitatea căreia îi aparținem. Bălăcăreala și bâlciul, scandalul public, minciuna și calomnia, jignirile gratuite – care au caracterizat politica noastră atâția și atâția ani în mod nefericit, ducând la rezultatele pe care le știm cu toții – nu sunt și nu vor putea fi niciodată în folosul oamenilor. Și nici măcar în folosul celor care recurg la astfel de instrumente murdare pentru a ieși în evidență. Nu cred că botoșănenii au nevoie de așa ceva, că mai pot fi manipulați astfel, că mai iau în seamă, după trei decenii de democrație, denigrarea, jignirea și minciuna. Nu cred că vreun candidat a cărui deviză este ”scopul scuză mijloacele” va reuși să se bucure de simpatia botoșănenilor. Cred, în schimb, cu toată ființa mea, că am ajuns, ca societate, la nivelul de maturitate care revendică de la clasa politică o competiție între idei constructive și soluții, și nu un concurs de înjurături. De aceea, ca întotdeauna de-a lungul timpului, voi face ce trebuie! Adică, în acest caz, voi continua să îmi construiesc campania electorală spunându-le oamenilor cine sunt eu, ce am făcut pentru acest oraș și ce soluții realiste am în vedere pentru a-mi pune în practică viziunea privind dezvoltarea municipiului Botoșani, spre binele și în folosul întregii noastre comunități. Inclusiv spre binele și în folosul vostru, cei care acum împroșcați cu noroi, sperând că veți obține astfel un iluzoriu beneficiu electoral”, a mai spus Cătlin Flutur.
Sursa: comunicat Cabinetul primarului