Șofer din Botoșani, tras pe dreapta de polițiști. Motivul pentru care a fost băgat direct la arest

Un botoșănean a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a comis mai multe infracțiuni la regimul rutier. Duminică, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, au oprit pentru control, pe drumul comunal din localitatea Cristești,  un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani din aceeași localitate. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.        

De asemenea, s-a stabilit faptul că la data de 31 august, tânărul a fost depistat de către polițiști în timp ce conducea autoturismul pe drumul județean  DJ  207 N, pe raza localității Cristești, fără a poseda permis de conducere si cu o alcoolemie de 0,67 mg/l în aerul expirat.

 ”Față de acesta a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Botoșani.  Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *