Un accident cu trei mașini, printre care o autospecială de poliție, a avut loc în noaptea de duminică spre luni, pe bulevardul Sofia Vicoveanca din municipiul Suceava. Mihai G., de 58 de ani, din municipiul Suceava, conducea un Opel Corsa din direcţia Suceava către Fălticeni.
Pe acelaşi sens de mers se deplasa autospeciala de poliție marca Dacia Logan fiind condusă de agentul şef Mihai G. din cadrul Biroului Rutier Suceava. Autospeciala de poliție avea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. La un moment dat, polițistul efectua regulamentar manevra de depăşire, iar conducătorul autovehiculului Opel Corsa a efectuat manevra de schimbare a direcţiei de mers la stânga, cu intenţia de a intra în incinta parcării unui restaurant.
Polițistul a frânat puternic, dar impactul nu a mai putut fi evitat, autospeciala acroşând cu partea faţă, laterala stângă a autovehiculului Opel. Din primul impact, autovehiculul Opel a fost proiectat în autovehiculul marca Audi care se afla staționat în dreptul parcării restaurantului.
Niciunul dintre șoferi nu era băut. Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
Mihai G. a fost sancționat de polițiști.