Elevii ar putea merge la școală începând cu 1 octombrie, iar în perioada 14-30 septembrie să urmeze cursuri online, spune Ludovic Orban. Este vorba despre un scenariu cerut de medici. Au fost discuții pe această temă (ca școlile să înceapă fizic de la 1 octombrie, iar în intervalul 14-30 septembrie cursurile să fie online – n.r.). Există puncte de vedere exprimate de specialiști, în special medici, care spun că atât profesorii, cât și copiii, într-un procent foarte mare, revin din concedii, că o mare parte dintre cei infectați au spus că vin din concediu”, spune Ludovic Orban, potrivit Romaniatv.net.
El precizează că nu a fost luată o astfel de decizie, dar dacă se va lua, atunci va fi anunțată în timp util. „Deocamdată lucrurile sunt așa cum le-am anunțat. Decizia de deschidere a școlii va fi luat în plan local. (…) „, a mai spus premierul.
Orban a spus că a fost o discuţie legată de începerea şcolii online şi în contextul alegerilor locale. „Aici putem avea o soluţie, să dăm o zi liberă înainte de alegeri şi o zi liberă după, astfel încât să se poată pregăti şcolile în care se organizează secţii de votare”, a explicat premierul.
Direcţiile de sănătate publică trebuie să informeze până pe 7 septembrie inspectoratele şcolare şi comitetele pentru situaţii de urgenţă cu privire la situaţia epidemiologică la nivelul fiecărei localităţi. În funcţie de fiecare situație locală în parte se vor lua măsuri pentru începerea şcolii, pe baza mai multor scenarii, prevede unui proiect de ordin de ministru publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii, consultat de Agerpres.
Inspectoratul școlar județean propune spre aprobare Consiliului județean pentru situații de urgență scenariul de funcţionare pentru fiecare unitate de învăţământ în concordanţă cu situaţia epidemiologică la data de 7 septembrie, infrastructura şi resursele existente în fiecare unitate de învăţământ, potrivit proiectului de act normativ.
Ulterior, Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă va transmite până la data de 10 septembrie decizia privind scenariul de funcţionare pentru fiecare unitate de învăţământ pentru începutul anului şcolar 2020-2021.
„Criteriul epidemiologic în baza căruia unităţile de învăţământ vor urma unul dintre cele trei scenarii este rata incidenţei cumulate (numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori). În contextul confirmării unuia sau mai multor cazuri de COVID-19 la nivelul unei unităţi de învăţământ se vor aplica criteriile de suspendare a cursurilor şcolare în unităţile de învăţământ din prezentul document, clasa sau întreaga şcoală putând fi închise pentru 14 zile, cursurile desfăşurându-se online”, prevede proiectul.
Totodată, la apariţia a 3 cazuri confirmate de îmbolnăvire cu COVID-19 în clase diferite ale aceleiaşi unităţi de învăţământ, se suspendă cursurile şcolare ale unităţii de învăţământ pe o perioada de 14 zile de la data de debut a ultimului caz.
În cazul apariţiei de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 în rândul cadrelor didactice, acestea au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ, care va informa DSPJ.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, candidat din partea PSD pentru un nou mandat, este de părere că noul an şcolar începe cu foarte multă îngrijorare şi a criticat actualul Guvern că nu a reuşit achiziţia de tablete pentru elevi. Firea spune că la Bucureşti unităţile de învăţământ sunt pregătite să primească elevii şi că, atât copiii, cât şi cadrele didactice vor putea fi testaţi pentru COVID – 19 în cadrul unui proiect al Primăriei Generale a Capitalei.