Vameșii de la Stânca- Costești au aplicat, vineri, două amenzi uriașe unor persoane cu dublă cetățenie, română și moldoveană, care încercau să intre în România cu țigări de contrabandă. Țigările erau disimulate părintre lucrurile personale, fiind descoperite la controlul efectuat de angajații Biroului Vamal Stânca- Costești.
Un tânăr de 29 de ani, care conducea un Mercedes Benz, înmatriculat în Franța avea ascunse în bagajele personale 150 de pachete de țigări. El a fost sancționat cu 5.000 de lei, amendă pe care a și achitat-o.
În aceeași situație s-a aflat un alt bărbat, de 38 de ani, care avea ascunse, tot în bagajele personale, 113 pachete de țigări. Și el a primit 5.000 de lei amendă, plătind contravenția pe loc.