Deputatul Mihaela Huncă (Pro România) consideră că primarii care nu au investit patru ani în școlile din comunitățile pe care le conduc, nu ar mai trebuie să candideze

Mihaela Huncă, candidatul Pro România la funcția de președinte al Consiliului Județean, consideră că primarii din județul Botoșani, care timp de patru ani nu au făcut investiții în școlile din comunitățile lor, nu ar mai trebuie să candideze pentru un nou mandat. 

Parlamentarul botoșănean a declarat vineri, într-o conferință de presă, că a făcut un inventar și că în județ ar fi peste 200 de școli și grădinițe fără autorizații sanitare de funcționare. 

Într-o familie grija cea mai mare este către copii, către educația copilului, copilului să nu-i lipsească cele necesare. Din păcate, la nivelul multor prtimării nu se întâmplă acest lucru. Cum vă explicați dvs. că există, și am făcut un inventar, 278 de unități de învățământ fără autorizație sanitară de funcționare. Consider că aleșii locali care timp de patru ani de zile nu au fost în stare să asigure condiții normale pentru desfășurarea activității instructiv- educative a copiilor din comunitatea lor, nu mai au dreptul să candideze și să vină în fața alegătorilor. Sunt copii lor, din comunitatea lor”, a declarat Mihaela Huncă.

Deputatul Pro România susține că mulți dintre primari au cheltuit bani din bugetul primăriilor pentru organizarea de ”bâlciuri”, în loc să investească în modernizarea școlilor.

Acum este pandemie, dar până mai anul trecut eram inundați de multe bâlciuri, bani plecați de la consiile locale către aceste bâlciuri. Dacă adunați resursele cheltuite atunci, toate școlile ar fi avut autorizație sanitară de funcționare”, a adăugat Mihaela Huncă.

Candidatul Pro România la funcția de președinte al Consiliului Județean a declarat că, dacă va ajunge să conducă Consiliul Județean, obiectivul principal va fi ca toate școlile din județ să aibă autorizații sanitare de funcționare.

Odată și odată trebuie să închidem acest subiect și nu este un moft, ci o realitate și o necesitate urgentă”, a mai spus Huncă.

Modernizarea unităților de învățământ din subordinea Consiliului Județean, realizarea unei platforme educaționale la nivelul județului Botoșani, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean și primăriile sunt ale obiective în domeniul educației ale Pro România. 

 

One thought on “Deputatul Mihaela Huncă (Pro România) consideră că primarii care nu au investit patru ani în școlile din comunitățile pe care le conduc, nu ar mai trebuie să candideze

  1. Propun un profesor de sport la Inspectoratul Scolar Botosani.
    Divortat.
    Cu sotia presedinte C.J. … ha,ha,ha…
    Iar invatamantul se va dezvolta normal, firesc, fara sincope.
    Abia atunci totul va fi perfect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *