Cosmin Andrei: Am început identificarea spațiilor pentru găzduirea în Botoșani a facultăților de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași

Marți, pe 1 septembrie am trimis o adresă oficială domului rector al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași pentru a-l asigura de disponibilitatea mea și a colegilor pentru începerea procedurilor logistice cu privire la identificarea și stabilirea unor spații dedicate facultăților care urmează să se înființeze ca extensie a celor de la Iași din domeniul informaticii, economiei și științelor umaniste. Am început să mă ocup de inventarierea clădirilor din subordinea primăriei, astfel încât în cel mai scurt timp să trecem la etapa de acreditare a programelor de studii și de invitarea conducerii Universității Cuza, aici la Botoșani pentru prima vizită de lucru”, a declarat Cosmin Andrei.

În urmă cu două săptămâni senatorul PSD Doina Federovici, candidat la Președinția Consiliului Județean Botoșani și viceprimarul Cosmin Andrei, candidatul PSD pentru funcția de primar a municipiului Botoșani au fost la Iași pentru a discuta cu domnul rector Tudorel Toader deschiderea unei extensii a Universității Alexandru Ioan Cuza la Botoșani. În urma aceste vizite a început o corespondență la nivelul Primăriei municipiului Botoșani cu viceprimarul Cosmin Andrei, precum și cu conducerea Consiliului Județean.

 „În calitate de senator al județului Botoșani am susținut toate programele pentru modernizarea și dotarea unităților de învățământ din fiecare comunitate locală. Am dovedit că alături de colegii mei parlamentari și primari ne ținem de cuvânt. La fel mă voi implica din funcția de Președinte al Consiliului Județean pentru ca toți tinerii din județul Botoșani să poată studia la facultate, aici, la ei acasă, nu în altă parte. În programul meu, Educație pentru Botoșani am pregătit o strategie pentru păstrarea tinerilor în județ prin specializarea acestora pe domenii de interes local prin organizarea de Școli Profesionale în sistem dual pentru dobândirea unei meserii în parteneriat cu mediul de afaceri din comunitățile noastre”, a declarat Doina Federovici.

Cele 7 facultăți de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, care urmează să fie înființate și acreditate la Botoșani sunt: Facultatea de Informatică, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Facultatea de Geografie, Facultatea de Drept, Facultatea de Litere, Facultatea de Filosofie și Facultatea de Psihologie.

Sursa: material comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – ORG. JUD. BOTOȘANI

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *