FOTO! Accident pe o stradă din municipiul Botoșani. Un bărbat a fost lovit de o mașină pe trecerea de pietoni

Un bătrân a fost rănit, miercuri după amiază, în urma unui accident rutier produs în municipiul Botoșani. Botoșăneanul traversa o trecere de pietoni de la intersecția străzilor Dreptății cu Aleea Grivița, iar la un moment dat a fost acroșat de un autoturism, condus de o șoferiță de 33 de ani, fiind izbit pe bordură.

Femeia, care se afla la volanului unui autoturism Opel, se deplasa pe strada Dreptății, iar în intersecția cu strada Grivița, când a efectuat virajul la stânga, nu a acordat prioritate pietonului, ce traversa regulamentar.

La fața locului a ajuns un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță, dar și polițiștii rutieri. În urma testării cu aparatul alcooltest, pietonul avea 0,21 mg/l alcool pur în aerul expirat. Femeia de la volan nu era băută, însă s-a ales cu dosar penal pentru vătămare coporală din culpă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *