Adolescentul de 16 ani, din Manoleasa, care a fost găsit mort într-o fântână, era elev la Seminarul Teologic. Tatăl adolescentului este medic veterinar la DSV Botoșani. Acum, îndurerată, familia sa se pregătește să-l înmormânteze.
Tragedia a avut loc, marți dimineață, în localitatea Manoleasa. Cel mai probabil, spun anchetatorii, băiatul s-a sinucis, lângă fântână fiind găsită o tabletă și papucii acestuia.
Cei care au sunat la 112 au fost chiar părinții adolescentului, care au sesizat dispariția din casă și au găsit papucii acestuia lângă fântână.
La faţa locului a ajuns un echipaj de pompieri cu echipamente speciale, însă băiatul era înecat.
”La fața locului s-au deplasat pompierii militari de la Garda de Intervenție Săveni, Detașamentul de Pompieri Dorohoi, cu accesorii specifice, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Unul dintre pompieri a coborât în fântâna adâncă de cca. 20 de metri și, ajutat de ceilalți colegi, l-a adus la suprafață. Din nefericire, echipajul medical prezent la fața locului a constatat decesul”, a declarat Dorian Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.
Polițiștii au deschis dosar pentru ucidere din culpă și așteaptă rezultatele necropsiei.
Băiatul mai are o soră, diagnosticată cu grave afecţiuni neurologice, dar şi un frate mai mare, care este student la Facultatea de Medicină.
FOTO! Sfârșit tragic pentru un adolescent de 16 ani din Botoșani. A fost găsit decedat în fântana din curtea casei