Nelu Tătaru a anunțat regulile pentru începutul anului școlar. Ce spune despre declarația pe propria răspundere

Foto: Gandul.info

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat, într-o conferință de presă comună cu ministrul Educației, Monica Anisie, faptul că declarația pe proprie răspundere a părinților pentru trimiterea copiilor la școală a fost eliminată, urmând ca triajul să se facă observațional.Nelu Tătaru a transmis că directorii intituțiilor de învățământ vor alege scenariul pe care îl vor aplica pentru noul an școlar. O vor face sub atenția DSP-urilor și a inspectoratelor, scrie Observator.tv.

Începând cu 15 mai am mers pe drumul revenirii la o activitate cvasi normală. Explicam atunci că avem condiții pentru anumite relaxări. Am avut o creștere a numărului de cazuri. 1 septembrie vine cu o nouă serie de relaxări, se redeschid restaurantele, cinematografele, dar cel mai important se redeschid școlile. Guvernul are această misiune de a asigura începerea anului școlar în condiții de siguranță, dar acesta trebuie să fie un efort comun. Decalogul trebuie respectat: distanțare, dezinfectare, purtarea măștii.

Plecând de la experiența examenelor naționale, unde am impus măsurile de distanțare și protecție sanitară, am adaptat acele reguli și pentru începutul anului școlar.

Am plecat de la premisa că toți suntem de acord că procesul de învățământ trebuie să înceapă. Dacă respectăm regulile, aceea creștere a numărului de cazuri, riscul asumat, poate fi acoperit.

Pe 7 septembrie va fi prezentată situația fiecărei școli. Pe 10 septembrie, consiliile de administrație trebuie să comunice în ce mod au decis să înceapă școala. Scenariile prezentate acum 2 săptămâni sunt valabile și acum. Trebuie să fie respectată distanțarea, este nevoie de culoare de siguranță pentru toți elevii și o diferențiere a programului pentru clasele primare.

Nu va mai fi acea declarație pe proprie răspundere, va fi triaj observațional. Când e cazul va urma triaj epidemiologic, efectuat de personal medical calificat. Dacă un copil e suspect, e cantonat până la o evaluare medicală.

Fiecare copil va fi însoțit, și orice decizie va fi luată cu acordul părinților. Regulile impuse le vom respecta în funcție de fiecare scenariu în parte. Credem că majoritatea școlilor pot opera în scenariul 1, dar rămane la latitudinea școlilor​”, a spus Nelu Tătaru.

Potrivit ministrului, copiii de la grădiniță, până la cinci ani, nu vor purta mască.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *