Tânărul de 22 de ani, care a intrat peste o femeie în casă, și a încercat să o violeze a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, mandatul fiind emis de Judecătoria Botoșani. El este acuzat de tentativă de viol, lovire şi violare de domiciliu. Laurențiu Viorel Iacoboaie, din localitatea Todireni, ar fi decuplat casa unei femei de la reţeaua de electricitate pentru a nu fi văzut.
Apoi, individul a intrat în interior peste femeia de 37 de ani și a încercat să o violeze. Totul s-a petrecut în noaptea de 28 spre 29 august.
Tânărul a decuplat firele de la stâlpul de electricitate, a așteptat ca femeia să iasă afară, apoi el a intrat în casă și a așteptat-o. A încercat să o agreseze sexual, dar femeia a început să țipe, iar acesta s-a speriat și a fugit din casă. Oamenii legii l-au găsit, însă, la scurt timp.