Incident cumplit în județul Botoșani. O fetiță de un an și jumătate a ajuns la spital după ce a fost mușcată de cap de câinele familiei.
Nefericitul eveniment a avut loc, luni, în orașul Săveni. Micuța se juca în curtea casei cu cățelul familiei, însă, la un moment dat, patrupedul a mușcat-o în zona frunții, provocându-i o rană deasupra ochilor.
Părinții au fost alertați de țipetele copilului, pe care l-au dus cu mașina personală la spitalul din Săveni. Ulterilor, medicii au decis transferul la Secția Pediatrie a Spitalului Județean.