Senatorul Marcu l-a interpelat pe ministru Educaţiei pe tema salariilor profesorilor

Gheorghe Marcu în Senatul României
Gheorghe Marcu în Senatul României

Preşedintele PSD Botoşani, senatorul Gheorghe Marcu, a înaintat, luni, o interpelare ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, pe tema salariilor cadrelor didactice din Botoşani. Marcu îi cere lui Funeriu explicaţii despre motivele întârzierii plăţilor către cadrele didactice, dar şi termene de plată a salariilor profesorilor.

Iată conţinutul interpelării:

Am convingerea că sunteţi la curent cu protestele care au loc în Botoşani, în faţa primăriei şi în faţa prefecturii, proteste ale cadrelor didactice.Ne apropiem de finalul lunii martie, iar salariile acestora pe luna februarie nu au fost inca acordate.Singura explicaţie primită de personalul din învăţământ a fost aceea că nu sunt bani.
            Ministerul pe care îl conduceţi, în calitate de ordonator principal de credite, are datoria de a gestiona eficient fondurile salariale, fapt pentru care nu înţeleg cum s-a ajuns în situaţia de faţă. Fac precizarea că ordonatorii secundari şi terţiari de credite (respectiv primăria şi unităţile şcolare) afirmă faptul că Ministerul  Educatiei,Cercetarii,Tineretului si Sportului nu deblochează banii aferenţi plăţii salariilor cadrelor didactice.
            Având în vedere cele prezentate, vă rog să-mi răspundeţi la următoarele întrebări:
1. Care este motivul pentru care nu sunt bani pentru plata drepturilor salariale aferente lunii februarie?
2. Când veţi aloca sumele respective de bani?
3. Dacă situaţia aceasta nu a fost declanşată de dumneavoastră, ci de proasta administrare a primăriilor, ce măsuri veţi lua împotriva acestora? 

One thought on “Senatorul Marcu l-a interpelat pe ministru Educaţiei pe tema salariilor profesorilor

  1. Multumim D-le Senator Gheorghe Marcu.Se vede ca va intereseza soarta tuturor categoriilor sociale din acest judet,acum si de cadrele didactice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *