Echipamentul IT mobil prevăzut în OUG 14 este „tableta pentru uz școlar” care poate fi achiziționată și de unitățile de învățământ în parteneriat cu autoritățile locale, în limita sumei de 200 de euro per bucată, sumă care să includă și contravaloarea abonamentului la internet, se arată în OUG.
„Finanțarea achiziției echipamentelor IT mobile de tip tabletă pentru uz școlar, prevăzute la alin. (1) se acordă prin granturi din fonduri externe nerambursabile, în limita unei valori de 200 euro/tabletă pentru uz școlar, echivalentul în lei la data efectuării achizițiilor. În valoarea de achiziție a tabletelor pentru uz școlar vor fi incluse și cheltuieli cu abonamentul lunar la internet dacă prin procedura de achiziție publică este prevăzută această condiție” prevede ordonanța de urgență.
Fondurile pentru achiziționarea de tablete pentru uz școlar cu acces la internet „precum și a altor echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediu on-line” sunt în limita de 100 de milioane de euro, echivalent în lei la cursul din luna august 2020. Din acești bani, fondurile de la Uniunea Europeană reprezintă 75% iar restul este contribuția Guvernului.
„Echipamentele IT mobile precum și alte echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediul on-line, prevăzute la alin. (1) vor fi rambursate din fonduri externe nerambursabile alocate României în perioada de programare 2014-2020 prin Programul Operațional Competitivitate, Axa Prioritară 2 – Tehnologia informației și comunicațiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă, Acțiunea 2.3.3. Îmbunătățirea conținutului digital și a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-educație, e-sănătate și e-cultură – Secțiunea e-educație.” precizează OUG 14.
Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în anul școlar 209-2020 erau înscriși 2.824.594 elevi în sistemul de învățământ de stat preuniversitar, însumând ciclurile primar și gimnazial.
În condițiile în care achiziția se va face la prețul maxim admis de Guvern, aceasta înseamnă 500.000 de tablete.
Acestea trebuie împărțite, potrivit hotărârii de guvern, numai elevilor de gimnaziu, iar cererile de finanțare vor fi aprobate pe principiul „primul venit, primul servit”.
Potrivit hotărârii de Guvern, tabletele sunt destinate doar „unităților de învățământ preuniversitar de stat din ciclul gimnazial care desfășoară activități didactice pentru elevi” iar achiziția se poate face de acestea dacă au personalitate juridică, sau prin primăria de care aparțin, ori prin parteneriatul autorității locale cu instituția de învățământ.
După ședința de guvern, șeful cancelarului premierului, Ionel Dancă, a precizat că cererile de decontare pentru sumele plătite pe tabletele deja cumpărate de autoritățile locale se pot depune din luna octombrie. Pot fi decontate tabletele achiziționate de la data de 1 august, a precizat Dancă.
Părinții iau tabletele pe semnătură și răspund financiar dacă se strică
Proiectul de ordonanță cu privire la achiziționarea de tablete prevede și faptul că acestea sunt încredințate elevilor, respectiv, părinților, reprezentanților legali și tutorilor, pe bază de proces-verbal de predare primire. Articolul 7 precizează că deteriorarea echipamentului va fi imputată acestora, fără însă a fi precizată modalitatea concretă în care se va putea recupera suma plătită pe tabletă.
„Deteriorarea sau sustragerea echipamentelor/dispozitivelor electronice înainte de expirarea duratei normale de utilizare atrage după sine responsabilitatea reprezentanților legali/tutorilor. Unitățile de învățământ preuniversitar de stat din ciclul gimnazial sau după caz autoritățile publice locale dispun măsuri legale de recuperare a prejudiciilor create.”
Sursa: StirilePROTV