Diana Penciuc este o tânără iubitoare de tradiții și folclor, din comuna Tudora. Nu a avut înclinații spre lumea artistică de mică și nici nu a studiat la vreo școală de muzică, dar a făcut totul din pură pasiune. Cu ambii părinți angajați la o unitate bancară din localitatea natală, cunoscuții ar fi zis că Diana le va călca pe urme, dar nu a fost deloc așa. A studiat economia, apoi s-a angajat ca asistent manager la o reprezentanță de mașini.
Tânăra și-a dat seama, de câțiva ani, că iubește prea mult scena, cântecul, jocul și și-ar dori o carieră în această direcție. Așa că și-a pus toată ambiția în visul său și…l-a îndeplinit. Inițial cânta în corul bisericii, în corul școlii, apoi a început să aibă spectacole singură, dar și cu formații.
„Am început un pic mai târziu, dar cred că am tot timpul înainte să arăt ce am de arătat”, a precizat tânăra, în cadrul unui interviu pentru BZI.
Diana spune că trăiește folclorul, iar în mai toate cântecele sale vorbește despre Tudora, încercând astfel să promoveze comuna.
„Mi-e drag de acasă, de prispa casei bunicilor, e o trăire aparte. Deci folclorul se trăiește, nu se povestește”, spune tânăra, care și-a filmat ultimul clip în comuna natală.
În momentul în care îmbracă costumul popular, tânăra simte „că își poartă strămoșii în spate”.
„Am câțiva vecini, e o tradiție la țară, când faci prin curte câte ceva, pui boxa mare să auzi din grădină, dacă ai ajuns, și ajunge și la mine și mă bucur să îmi aud piesele și la ei”, precizat Diana, pentru sursa citată.
Primul său costum popular a fost conceput de bunica sa. De altfel, Diana spune că principalii mentori în viață au fost chiar bunicii săi, pentru care are o sensibilitate aparte.
„Cel mai mare vis al meu este să rămân om în continuare pentru că ne pierdem foarte ușor calitatea umană, orice am face. Dacă ești sus, ai ajuns sus și ai rămas om, asta este cea mai mare reușită din punctul meu de vedere că am văzut în jurul meu, care au început de pe același nivel și când s-au ajuns la niveluri mai înalte na… nu ne mai cunoaștem, nu ne mai știm și tot așa”, a spus, pentru BZI, Diana.
Tânăra are în lucru și alte piese pe care vrea să le prezinte publicului.