S-au tras focuri de armă, luni seară, la frontieră după ce mai mulți contrabandiști au fost surprinși în timp ce cărau marfa de contrabandă. La nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti– I.T.P.F. Iași a fost organizată o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări,
la care au participat poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului şi Serviciului
Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani.
Astfel, în jurul orei 21.10, poliţiştii de frontieră au observat, pe direcţia
localităţii de frontieră Dămideni, judeţul Botoşani, mai multe persoane care se aflau la malul râului Prut şi încercau să transporte colete voluminoase.
La vederea poliţiştilor de frontieră, profitând de condiţiile meteo nefavorabile, persoanele au abandonat coletele și au fugit, reuşind să treacă înot râul Prut în R. Moldova.
Drept urmare, pentru reţinerea persoanelor s-a folosit armamentul din dotare, fiind executate mai multe focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale. La inventarierea bunurilor, a rezultat cantitatea de 189.560 de ţigarete (9.478 de pachete cu ţigări), în valoare de 114.680 de lei, cantitate ce a fost ridicată de poliţişti în vederea continuării cercetărilor.
În aceeaşi seară, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut –
I.T.P.F. Iași, în jurul orei 21.25, poliţiştii de frontieră români în cooperare cu colegii din R. Moldova, au observat, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, pe direcţia localităţii de frontieră Mitoc, judeţul Botoşani, mai multe persoane care descărcau colete voluminoase dintr-o barcă, cu care au trecut din R. Moldova în România.
Poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea persoanelor, însă, la vederea polițiștilor de frontieră, profitând de condiţiile meteo nefavorabile şi de întuneric, persoanele au abandonat coletele și au fugit în vegetaţia din zonă.
La inventarierea coletelor, a rezultat cantitatea de 227.800 de ţigarete (11.390 de pachete cu ţigări), în valoare de 137.825 de lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat,
în vederea depistării şi identificării persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun, susține purtătorul de cuvânt al S.T.P.F. Botoşani, comisar de poliţie Minodora Răcnea.
Nu-i paguba… Laurentiu incarca data viitoare in BT 08 YWJ si le distribuie imediat. Are stocuri mari in strada Maramures nr 8…
Merge treaba!