Doina Federovici președintele PSD Botoșani și candidatul social-democrat pentru conducerea Consiliului Județean Botoșani a fost astăzi votată în cadrul Congresului Extraordinar de către colegii din toate județele pentru a face parte din echipa care va conduce Partidul Social Democrat în următoarea perioadă, alături de primarul general al municipiului București Gabriela Firea.
„Le mulțumesc tuturor membrilor PSD pentru susținere. Îi voi reprezenta cu demnitate și cinste în echipa națională a PSD alături de președintele partidului, de doamna primar general Gabriela Firea, alături de toți colegii vicepreședinți. Am discutat cu doamna Firea și mi-a prezentat toate programele, pe care dânsa le-a implementat în București timp de patru ani pentru creșterea natalității și protejarea sănătății copiilor. Având în vedere că programele doamnei Firea de la București prin care peste 150.000 de copii și familiile lor au beneficiat de susținere din partea autorităților locale, a devenit un model de bune practici la nivel național, categoric voi implementa aceste programe în județ, de exemplu programul „Mama și copilul – Pachetul Firea”, astfel încât și părinții și copiii din Botoșani să aibă acces la servicii medicale și educaționale de calitate fără niciun fel de discriminare”, a declarat Doina Federovici.
În urma organizării Congresului Extraordinar de astăzi, PSD a demonstrat încă o dată că este cel mai serios partid din România, care urmărește interesele cetățeanului pe baza unui proiect de țară concret și care este permanent alături de toate categoriile sociale, indiferent că este la Guvernare sau în Opoziție.
PSD a demonstrat că a învățat din toate greșelile trecutului și este pregătit să-și asume un plan structurat pentru guvernare autentică pentru oameni și alături de ei, nu separat într-un grup restrâns cum se întâmplă la PNL.
„Îi asigur pe toți colegii mei de la Botoșani și din fiecare județ că îi voi reprezenta cu demnitate și cinste în echipa națională a PSD și voi fi oricând la dispoziția lor. Alături de noua echipă a partidului, alături de doamna Gabriela Firea ne vom îndeplini misiunea politică față de românii care s-au săturat de indiferența cu care i-au tratat liberalii. Dezvoltarea regională pentru Botoșani și pentru Moldova vor fi prioritățile mele politice și administrative. Județul Botoșani trebuie să ofere tinerilor un loc de muncă bine plătit, trebuie să avem spitale și școli curate, drumuri asfaltate, apă curentă și canalizare în toate localitățile pentru fiecare botoșănean. Nu accept niciun fel de discriminare, indiferent de la ce partid este primarul. Toți locuitorii județului Botoșani trebuie să aibă condiții civilizate și să beneficieze de același tratament, indiferent de zona județului sau de orașul sau comuna unde locuiesc. La Consiliul Județean știu ce am de făcut chiar de a doua zi pentru ridicarea județului nostru. Locul meu de muncă este și va fi în continuare între cetățeni”, a declarat Doina Federovici.
Doina Federovici aleasă vicepreședinte pentru dezvoltare regională și-a luat angajamentul că așa cum tip de 8 ani a fost mereu pe drumuri între București și Botoșani cu mapa de probleme ale primarilor, cu petiții ale botoșănenilor, cu proiecte de legi, cu doleanțele sindicatelor, la fel va proceda și la Consiliul Județean, unde își va muta biroul în județ.
„Din momentul în care am acceptat să fac echipă în noua formulă de conducere, pentru această funcție de vicepreședinte pentru dezvoltare regională am anunțat că pentru mine pe primul loc este promovarea interesului local al județului Botoșani. Pentru mine și pentru echipa PSD Botoșani, fiecare botoșănean contează”, a subliniat Doina Federovici.