Șoferii riscă amenzi usturătoare dacă își montează pe mașini sisteme sonore antifurt neconforme. De asemenea, condițiile de obținere a permisului pentru șoferii profesioniști se schimbă.
Proprietarii de mașini din România își pot monta sisteme sonore antifurt, adică alarme auto, dar care respectă reguli stabilite de legislație și legate de nivelul sonor și durata sunetului emis, Amenzile pentru cei care încalcă legea riscă amenzi de 3.000 de lei.
Șoferii ce dețin mașini au posibilitatea, conform legislației rutiere, să își monteze alarme auto la acestea, sisteme ce au scopul să împiedice sau cel puțin să îngreuneze munca hoților.
Legislația actuală stabilește caracteristicile pe care trebuie să le aibă sistemele sonore antifurt. Astfel, semnalul emis de alarma antifurt nu trebuie să fie mai lung de un minut. În plus, intensitatea semnalului sonor nu trebuie să depășească un anumit prag fonic.
După cum a stabilit Ordinul Ministerului Sănătății nr. 536/1997 care aprobă Normele de igiena și recomandări privind mediul de viață al populației, valoarea maximă a pragului fonic pentru apartamente este de 35 de decibeli în timpul zilei și 25 de decibeli în timpul nopții, între orele 22:00 – 06:00. De asemenea, specialiștii au determinat valoarea nivelului acustic în interiorul unei camere ce are ferestrele închise.
Pe de altă parte, potrivit Regulamentului de aplicare a Codului rutier, sunt interzise și alarmele auto extrem de sensibile și care se declanșează la simpla trecerea a unui alt autoturism. „Se interzice montarea pe vehicule a sistemelor sonore antifurt care se declanșează la trecerea, în imediată apropiere, a altui vehicul”, se precizează în document, potrivit Playtech.
Astfel, posesorii de autovehicule care încalcă prevederile legislației rutiere riscă amenzi contravenționale din clasa a IV-a de sancțiuni, adică amenzi cuprinse între nouă și 20 de puncte-amendă. Socotind faptul că, în acest an, punctul-amendă are valoarea de 145 de lei, amenzile pe care le-ar putea primi cei care utilizează alarme auto care nu respectă regulile impuse de lege oscilează între 1.305 lei și 2.900 de lei.
Potrivit unui proiect, Ministerul Afacerilor Interne propune ca vârsta de la care cei interesați să devină șoferi profesioniști să fie redusă. Este vorba despre cei care vor să devină șoferi de camion sau autobuz (categoriile C,CE și D, DE). Nu toate persoanele care vor să devină șoferi profesioniști vor putea fi examinați mai devreme, ci doar cele care dețin un certificat de competență profesională.
Sursa: Romaniatv.net