Doina Federovici: Votez moțiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului Orban care a batjocorit în ultimul hal copiii, vârstnicii, medicii și profesorii

Doina Federovici, senator PSD și candidat pentru președinția Consiliului Județean Botoșani a declarat astăzi că va vota moțiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului Orban, indiferent la ce dată se va stabili în Parlament.

În fiecare zi primesc mesaje și oamenii pe care îi întâlnesc în județ îmi spun că PNL trebuie să plece de la guvernare după toată bătaia de joc la adresa medicilor pe care i-a trimis să lupte cu pandemia cu mâinile goale, la adresa profesorilor cărora le-a refuzat creșterile de salarii, la adresa copiilor cărora le-a tăiat cu 80% alocațiile, la adresa vârstnicilor cărora nu vrea să le majoreze pensiile cu 40% sau la adresa antreprenorilor din HORECA și turism pe care i-a băgat în faliment. Indiferent de ce se întâmplă la Curtea Constituțională voi vota moțiunea de cenzură. Nu contează că va fi în august sau în septembrie, voi vota pentru a trimite în negura istoriei acest Guvern care a atentat la viața românilor cu bună știință, un guvern dovedit corupt de controalele efectuate de Curtea de Conturi, care a publicat un raport ce conține toate ilegalitățile și hoțiile guvernării PNL”, a declarat Doina Federovici.

Guvernul este permanent sub controlul Parlamentului, nu doar în sesiunile ordinare, nu iese de sub acest control în sesiunile extraordinare sau în vacanțele parlamentare! Nu există argumente constituționale pentru atacarea moțiunii la Curtea Constituțională. Totul este doar o strategie a Guvernului PNL pentru a se menține pe scaune, pentru a mai putea fura ce a mai rămas de furat, pentru a șantaja primarii altor partide și pentru a-și crea avantaje în alegerile locale.

PNL știe că nu are argumente constituționale, dar trage de timp pentru a întârzia căderea sa. Liberalii se țin cu toate mâinile agățați de scaune. Le atrag atenția parlamentarilor PNL de la Botoșani, care au votat împotriva copiilor din Botoșani, împotriva dublării alocațiilor, că de ce le e frică nu vor scăpa! Orban și toți politrucii pe care i-a angajat să taie frunză la câini vor redeveni șomeri și atunci vor realiza că șomajul este o problemă reală în România. Șomajul îl veți simți din nou pe propria piele, așa cum l-au simțit acum cei 200.000 de angajați din HORECA pe care i-ați tratat cu spatele, domnilor de la PNL”, a subliniat Doina Federovici.

Sursa: comunicat PSD

Foto PSD

2 thoughts on “Doina Federovici: Votez moțiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului Orban care a batjocorit în ultimul hal copiii, vârstnicii, medicii și profesorii

  1. corect ha, ha, ha…, cine vorbeste de batjocorit romanii; cica dupa ciolacu incepe iar reformarea psd cu oameni ,,noi,, firea , stanescu ,olguta vasilescu si cu voia dvs ,,lumina,, politicii botosanene fedorovici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *