Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţean (BECJ) Botoşani a
acceptat, marţi, candidaturile depuse de Partidul Social Democrat
(PSD) pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean şi pentru
funcţiile de consilier judeţean.
Printr-o hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi, BECJ a admis
propunerea PSD pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean,
cea a Doinei Elena Federovici, anunță printr-un comunicat BECJ.
Totodată, membrii BECJ au aprobat candidaturile celor 40 de candidaţi
propuşi de PSD pentru funcţiile de consilier judeţean.